Like this:

Descarcă revista: _bucuriile harului 02 | Intră pe blogul revistei: Bucuriile Harului

___________________________________________

Botezul Domnului – în context istoric • † Pr. Prof. Ionel CIOABĂ

Mântuitorul Hristos din Nazaretul Galileii îşi face apariţia inopinat într-un moment în care Sf. Ioan propovăduia şi boteza cu atâta vervă încât ascultătorii galileeni rămâneau captivaţi de splendoarea cuvintelor. Putem spune, chiar că galileenii veniţi la Iordan erau cei mai însetaţi fii ai poporului evreu şi că în mare parte aceştia au fost cei botezaţi. Evanghelistul Matei ne lasă să întrevedem că în acel moment Botezătorul a avut o revelaţie internă, identificând pe Iisus din Nazaret ca Mesia (Matei III, 14), fără a spune în mod direct acest lucru. „Altfel, ar fi de neînţeles ca el, profetul, să aibă nevoie de botezul lui Iisus. În această situaţie, Ioan ezită să-l boteze, ştiindu-l fără păcat. Iisus stăruie, totuşi, să fie botezat «pentru a împlini toată dreptatea», adică toată voia, toată rânduiala lui Dumnezeu, toată iconomia mântuirii.”[1]…

Mântuitorul se botează pentru că era reprezentantul întregii omeniri ale cărei păcate şi le asumase, nu pentru că personal avea nevoie de botezul pocăinţei. Cu acest eveniment, Sf. Ioan devine martorul unei teofanii prin pogorârea Sf. Duh în chip de porumbel şi prin glasul Tatălui care stă mărturie despre a doua persoană a sf. Treimi: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Prin aceste cuvinte se împlineau profeţiile Vechiului Testament (Ps. 2,5; 109,4) care îl numeau Mesia şi prin a cărui lucrare se va aduce împăcarea între Dumnezeu şi om.

Ruperea barierei dintre mediul natural şi cel supranatural la apariţia Duhului Sfânt, este exprimat prin forma plastică a cuvintelor „cerurile s-au deschis” când Duhul Sfânt apare în chip de porumbel. De fapt, la multe popoare din orient (sirieni, fenicieni, samarineni etc.) divinitatea este simbolizată prin porumbel fiind socotit o pasăre sfântă, vestitor şi ajutător al zeilor.[2]

Va să zică, descoperirea în chip vădit, de Sus, prin revelaţie dumnezeiască, a Sfintei Treimi şi descoperirea că Iisus, care îşi începe propovăduirea, era Fiul lui Dumnezeu, o reprezintă ziua Botezului Domnului. Evangheliştii au avut grijă ca după ce ne-au oferit argumentul revelaţional, să-l plaseze în istorie, ca nu cumva vreodată, cineva să spună că Ioan nu a existat, fiindcă nu ni se spune în ce timp a existat. Ca şi la naştere ne spun când s-a petrecut istoriceşte momentul Botezului. Drept urmare, naşterea Mântuitorului Hristos s-a petrecut în timpul împăratului Octavian Augustus, pe când guvernator peste Siria şi Palestina era Quirinius, care a ordonat un recesământ. Şi de data aceasta, în momentul ieşirii Mântuitorului la Botez, evangheliştii au grijă să ne spună când s-a întâmplat evenimentul, ca nu cumva să ne îndoim de autenticitatea acestuia. Un eveniment istoric e acela despre care ştim unde, când, pe timpul cui s-a petrecut. În capitolul 3 de la Luca se spune clar acest lucru: „În anul al XV-lea al domniei Cezarului(împăratului) Tiberius, pe când Ponţiu Pilat era guvernator în Iudeea, Irod era tetrarh în Galileea, Filip, fratele său, era tetrarh în Itureea şi ţinuturile Trahonitidei şi Lisanias tetrarh în Abilena.” Ba ni se dau şi datele religioase ale vremii. Se spune că acestea s-au întâmplat pe vremea arhiereilor Ana şi Caiafa. Aşadar, ni se dau toate datele istorice ale evenimentelor, în aşa fel încât să nu existe nici o îndoială că toate acestea s-au întâmplat aşa cum ni le istorisesc evangheliştii[3] . Prin predica sa, Ioan Botezătorul deschide calea spre o nouă înţelegere a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu al tuturor popoarelor, nu numai al evreilor, nu numai al fiilor lui Avraam. Dacă Dumnezeu poate face fii al lui Avraam şi din pietre, poate să facă şi din toate neamurile. Dumnezeul propovăduit de Ioan este, deci, al tuturor neamurilor. De aceea, Mâtuitorul Iisus Hristos vine pentru toate popoarele din lume şi apa de care s-a atins devine purtătoare de har.

---

[1] Pr. Prof. Dr. Dionisie Stamatoiu, Cele Patru Evanghelii, Editura Universitaria Craiova 2000, p. 55-56 [2] Ibidem, p. 56 [3] I.P.S. Antonie Plămădeală, Cuvinte la zile mari, Ed. Eparhiei Sibiu 1989, p. 155-156